De-a lungul ultimilor 10 ani, în cadrul programelor proprii de responsabilitate socială, Smithfield România a investit resurse şi a încurajat elevii din comunităţile în care are puncte de lucru să adopte obiceiuri alimentare sănătoase şi un mod de viaţă echilibrat. Smithfield România este un promotor constant al educaţiei pentru o alimentaţie sănătoasă, organizând workshop-uri în format fizic, dar şi online (pe durata pandemiei), aducând invitaţi speciali şi voluntari care să dea mai departe informaţii valoroase.
Şi în acest an, voluntarii Smithfield România au organizat un nou workshop pentru educaţie alimentară în beneficiul a 43 de elevi ai Şcolii Gimnaziale Parţa, din clasele a III-a si a IV-a. Elevii au explorat regulile fundamentale ale unei diete sănătoase, rolul unei alimentaţii echilibrate în dezvoltarea armonioasă a copiilor şi adulţilor şi cum să evite risipa alimentară. Pentru a-şi însuşi mai uşor cunoştinţele, cursul a fost urmat de o aplicaţie practică.
Pentru al treilea an consecutiv, programul organizat de Smithfield România a fost susţinut de Carrefour, în cadrul parteneriatului „Pactul pentru Tranziţia Alimentară”, iniţiat de retailerul francez. În cadrul acestui parteneriat, toţi elevii beneficiari au primit cadou pachete cu gustări potrivite pentru o dietă echilibrată.
Comunicat de presă furnizat şi asumat de Smithfield Romania SRL
Citeşte comunicatul în întregime la adresa http://www.comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=18467