Aceştia au vorbit după ce au adus un omagiu victimelor atacului de luni din capitala belgiană, unde se află instituţiile UE, şi au condamnat atacul terorist.
Împuşcăturile au evidenţiat dificultăţile persistente ale UE în gestionarea azilului şi a migraţiei, inclusiv lacunele de securitate şi eşecurile în ceea ce priveşte returnarea persoanelor considerate că nu au dreptul de a rămâne în blocul celor 27 de naţiuni, scrie Reuters.
Prim-ministrul Suediei, Ulf Kristersson, a declarat că spaţiul Schengen nu va supravieţui dacă frontierele externe ale UE nu vor fi mai bine protejate împotriva imigraţiei nedorite.
„Dacă nu suntem capabili să ne protejăm frontierele comune, nu vom putea susţine libera circulaţie în Europa„, a declarat el.
Premierul Belgiei, Alexander De Croo, a declarat că UE are nevoie, de asemenea, de un sistem mai eficient de returnare a imigranţilor neautorizaţi.
„Acesta este un aspect pe care trebuie să îl abordăm şi putem face acest lucru doar într-un mod coordonat„, a spus el.
Tunisianul în vârstă de 45 de ani a ajuns pe insula italiană Lampedusa în 2011 şi a locuit apoi în Suedia înainte de a cere azil în Belgia. El a pierdut procesul în 2020 şi i s-a ordonat să părăsească ţara.
Conform legii, el ar fi avut la dispoziţie 30 de zile pentru a pleca în mod voluntar. Dar ordinul nu a fost niciodată emis, deşi bărbatul era în atenţia poliţiei.
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că noul pact privind migraţia din cadrul blocului comunitar va contribui la prevenirea unor astfel de situaţii pe viitor, permiţând expulzarea mai rapidă a străinilor care sunt consideraţi o ameninţare la adresa securităţii.