Prima pagină » Politic » Primele comentarii ale lui Xi Jinping despre războiul dintre Israel şi Hamas. Preşedintele Chinei afirmă că trebuie pusă în aplicare soluţia celor două state

Primele comentarii ale lui Xi Jinping despre războiul dintre Israel şi Hamas. Preşedintele Chinei afirmă că trebuie pusă în aplicare soluţia celor două state

O soluţie cu două state pentru stabilirea unei Palestine independente este "soluţia fundamentală" a conflictului dintre Israel şi Hamas, a declarat joi Xi Jinping, în primele comentarii publice ale liderului chinez cu privire la război de la izbucnirea acestuia, în urmă cu aproape două săptămâni.
Primele comentarii ale lui Xi Jinping despre războiul dintre Israel şi Hamas. Preşedintele Chinei afirmă că trebuie pusă în aplicare soluţia celor două state

„Prioritatea principală acum este o încetare a focului cât mai curând posibil, pentru a evita ca conflictul să se extindă sau chiar să scape de sub control şi să provoace o criză umanitară gravă”, a declarat Xi Jinping, citat de televiziunea de stat chineză CCTV.

Xi Jinping, care a făcut comentariile în cadrul unei întâlniri cu premierul egiptean Mostafa Madbouly la Beijing, a declarat că statul chinez este dispus să lucreze cu Egiptul şi cu naţiunile arabe pentru a „promova o soluţie cuprinzătoare, justă şi de durată la problema palestiniană”, potrivit CNN.

Xi Jinping a declarat că modalitatea fundamentală de rezolvare a conflictului este „punerea în aplicare a soluţiei celor două state, stabilirea unui stat palestinian independent şi realizarea coexistenţei paşnice” între cele două părţi.

China apreciază rolul „important” al Egiptului în „răcirea” situaţiei şi sprijină eforturile Egiptului de a deschide coridoare umanitare, a declarat Xi.

Însă refuzul Beijingului de a condamna Hamas a provocat furie şi un sentiment profund de dezamăgire din partea Israelului, precum şi critici din partea oficialilor americani.

Soluţia celor două state

Soluţia celor două state este un cadru propus pentru rezolvarea conflictului dintre Israel şi Palestina prin crearea a două state pentru cele două popoare: Israel pentru poporul evreu şi Palestina pentru poporul palestinian.

Soluţia celor două state a fost aproape de implementare în cadrul Acordurilor de la Oslo din 1993, un acord revoluţionar negociat de liderii israelieni şi palestinieni. Dar, deşi acordul a fost considerat un anunţ de progres şi de pace, procesul a eşuat în curând.