Joe Biden a sugerat că Arabia Saudită intenţiona să recunoască Israelul. Declaraţiile au fost făcute la o strângere de fonduri pentru campania electorală, potrivit Reuters.
„Unul dintre motivele pentru care Hamas a acţionat asupra Israelului … au ştiut că urma să mă aşez la masă cu saudiţii„, a declarat Biden. „Ghiciţi ce? Saudiţii au vrut să recunoască Israelul„.
Arabia Saudită, o putere din Orientul Mijlociu şi care găzduieşte cele mai venerate locuri sfinte ale islamului, şi-a dat binecuvântarea pentru ca vecinii din Golf, Emiratele Arabe Unite şi Bahrein, să stabilească relaţii cu Israelul în 2020, sub precedenta administraţie americană a lui Donald Trump.
Riadul nu a făcut acest lucru în 2020, afirmând că obiectivele privind crearea unui stat palestinian ar trebui abordate mai întâi.
Posibila normalizare a relaţiilor cu Arabia Saudită şi cu alte state arabe a fost o prioritate pentru secretarul de stat Antony Blinken în timpul călătoriei sale din iunie la Riad, deşi a recunoscut că nu ar trebui să se aştepte niciun progres iminent.
Blinken a declarat pentru CNN după izbucnirea conflictului că „nu ar fi o surpriză faptul că o parte din motivaţia atacului ar fi putut fi aceea de a întrerupe eforturile de a aduce împreună Arabia Saudită şi Israelul„.
Într-un interviu difuzat duminica trecută, Biden a declarat într-o emisiune la CBS că perspectiva normalizării este „încă vie, va dura ceva timp”.