Potrivit FRF, partida din Grupa a 4-a a competiţiei, găzduită de „Sport Hall” din Podčetrtek, s-a încheiat nedecis, scor 3-3.
„A fost un meci foarte bun făcut de băieţi! Chiar dacă în prima repriză am intrat puţin temători. Am avut ocazii de a marca. A urmat o a doua repriză foarte bună, cu trei goluri şi multe ocazii. Vreau să felicit din tot sufletul jucătorii pentru sacrificiul şi determinarea cu care au abordat această partida”, a spus la final Florin Ignat, antrenorul-jucător al campioanei United Galaţi.
În prima partidă a zilei din Grupa a 4-a, disputată tot în Sala Sporturilor din Podčetrtek, francezii de la Étoile Lavalloise au reuşit surpriza, 2-2, cu Benfica Lisabona, favorita grupei.
Joi seara, de la ora 18.30, în cel de-al doilea meci din Grupa a 4-a, CS United Galaţi va da piept cu Benfica Lisabona.