Prima pagină » Social » Preşedintele Crucii Roşii: Situaţia umanitară din Gaza este un „eşec catastrofal”

Preşedintele Crucii Roşii: Situaţia umanitară din Gaza este un „eşec catastrofal”

Comitetul Internaţional al Crucii Roşii a cerut o dezescaladare imediată a ostilităţilor în Gaza şi livrarea de ajutor umanitar.
Preşedintele Crucii Roşii: Situaţia umanitară din Gaza este un „eşec catastrofal”
Cosmin Pirv
29 oct. 2023, 08:19, Social

„Este inacceptabil ca civilii să nu aibă un loc sigur unde să se ducă în Gaza, pe fondul bombardamentelor masive, iar cu un asediu militar în vigoare nu există nici un răspuns umanitar adecvat posibil în prezent. Acesta este un eşec catastrofal pe care lumea nu trebuie să îl tolereze”, a declarat sâmbătă, într-o declaraţie, preşedintele CICR, Mirjana Spoljaric, potrivit CNN.

Spoljaric a adăugat că „imperativul imediat trebuie să fie acela de a salva vieţi”.

„În conformitate cu dreptul umanitar internaţional, părţile sunt obligate să protejeze civilii de efectele operaţiunilor militare în orice moment, să facă distincţia între civili şi ţinte militare şi să nu folosească niciodată scuturi umane pentru a împiedica atacarea obiectivelor militare”, a mai spus Spoljaric.

De asemenea, CICR a cerut „eliberarea imediată a tuturor ostaticilor” şi a reiterat oferta anterioară a organizaţiei de a facilita orice operaţiune viitoare de eliberare a ostaticilor.