Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Timişoara împreună cu poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara au pus în aplicare, miercuri, un mandat de percheziţie domiciliară, pe raza judeţului Caraş-Severin, într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc.
S-a reţinut faptul că, pe parcursul anului 2023, două persoane au iniţiat şi întreţinut, în proximitatea râului ce străbate comuna Băuţar, o cultură de canabis indoor, destinată comercializării.
În urma percheziţiei domiciliare efectuate, au fost descoperite trei sere, în lungime de aproximativ 50 metri fiecare, din care au fost ridicate 100 de plante canabis, mature, cu dimensiunea la tulpină între 2 şi 4 metri, reprezentând peste 500 de kilograme de masă verde canabis şi 117 kilograme de muguri canabis (masă uscată).
Audierile urmează să se desfăşoare la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Timişoara.