Acest program este primul exemplu de acceptare de migranţi de către o ţară din afara UE în numele unei naţiuni din UE şi face parte dintr-o campanie la nivelul blocului comunitar de reducere a imigraţiei ilegale.
„Părţile sunt de acord că numărul total de migranţi prezenţi în acelaşi timp pe teritoriul albanez nu poate fi mai mare de 3.000”, se arată într-un protocol italo-albanez.
Cifra se compară cu cei peste 145.000 de migranţi care au sosit în Italia, pe mare, până în prezent în 2023. Numărul migranţilor a crescut brusc faţă de 2022, pe care guvernul de dreapta al premierului Giorgia Meloni doreşte să îl limiteze.
Anunţând acordul, luni, Meloni a declarat că până la 36.000 de migranţi pe an ar putea trece prin taberele albaneze, dar atingerea acestui obiectiv depinde de cât de repede Italia poate procesa cererile de azil.
Meloni a declarat că obiectivul este de a examina cazurile în termen de 28 de zile, dar experţii au subliniat că, în ciuda eforturilor guvernului de a le raţionaliza, procedurile au rămas înglodate în birocraţie.
Experţii au remarcat, de asemenea, că repatrierea solicitanţilor respinşi este dificilă, având în vedere lipsa unor acorduri de returnare cu ţările de origine ale migranţilor.