Biroul naţional de meteorologie a anunţat miercuri că Australia a înregistrat cea mai secetoasă lună octombrie din ultimii 20 de ani, din cauza fenomenului meteorologic El Nino. În urma acestuia, condiţiile de căldură şi uscăciune au afectat recoltele unuia dintre cei mai mari exportatori de grâu din lume.
În raportul său periodic privind seceta, Biroul de Meteorologie a declarat că luna trecută a fost cea mai secetoasă lună octombrie din 2002 încoace, cu precipitaţii cu 65% sub media 1961-1990.
Acesta a precizat că fiecare parte a Australiei, cu excepţia statului Victoria, a avut precipitaţii sub medie, iar statul Australia de Vest – de departe cea mai mare regiune exportatoare de cereale – a înregistrat cea mai secetoasă lună octombrie din istorie.
După trei ani de ploi abundente, fenomenul meteorologic El Nino a adus vreme caldă şi uscată în Australia, luna septembrie fiind cea mai secetoasă de la începutul înregistrărilor, în 1900.
Ploile căzute în unele părţi ale ţării la începutul lunii octombrie au oprit declinul rapid al recoltelor preconizate, dar se aşteaptă ca recolta de grâu a ţării să scadă cu aproximativ 35% în acest an, ajungând la aproximativ 26 de milioane de tone.
„Zonele cu deficit (de precipitaţii) s-au extins în general şi au devenit mai severe în sud-vestul Australiei de Vest, în sud-estul Queensland şi în părţi din Top End din Teritoriul de Nord şi în nordul îndepărtat al Queenslandului. Deficienţele s-au atenuat în sudul statului Victoria şi în estul Tasmaniei”, a declarat biroul.
Prognoza sa pe termen lung prevede precipitaţii sub medie până cel puţin în ianuarie în nordul, vestul şi sudul Australiei.