O rachetă sol-suprafaţă a fost lansată din Yemen de rebelii Houthi susţinuţi de Iran către cel mai sudic oraş al Israelului, Eilat. Racheta a fost interceptată marţi peste Marea Roşie de sistemul anti-aerian Arrow 3, relatează The Times of Israel.
Liderul grupului Houthi a revendicat responsabilitatea şi a promis că va continua atacurile asupra Israelului. Abdul-Malik al-Houthi susţine că grupul său va ataca navele israeliene, în special în strâmtoarea Bab al-Mandab.
„Inamicul se bazează pe camuflaj în Marea Roşie, în special în Bab al-Mandab, şi nu a îndrăznit să ridice steaguri israeliene pe navele sale… şi a oprit dispozitivele de identificare. Vom căuta şi verifica navele care îi aparţin şi nu vom ezita să le ţintim”, a declarat al-Houthi.
Strâmtoarea Bab al-Mandab este trecerea îngustă dintre Yemen şi Djibouti, la poalele Mării Roşii, una dintre cele mai aglomerate căi maritime din lume, care transportă aproximativ o cincime din consumul global de petrol.
Atacurile recente sunt prima incursiune într-un război străin pentru Houthi, care controlează o mare parte din Yemen.