Guvernul a adoptat proiectul de lege pentru ratificarea Acordului privind Curtea unică în materie de brevete, deschis spre semnare în data de 19 februarie 2013.
Actul normativ urmează să fie depus la Parlament în vederea dezbaterii şi adoptării.
Potrivit Ministerului Justiţiei, proiectul stimulează procesul de inovare pe plan naţional şi de brevetare unitară pe întreg teritoriul Uniunii Europene.
Acordul prevede o Curte unică în materia brevetelor europene, comună tuturor statelor contractante, alcătuită dintr-un Tribunal de Primă Instanţă (cu o divizie centrală cu sediul la Paris şi divizii locale şi regionale), o Curte de apel la Luxemburg şi o grefă comună, un sistem de brevetare mai puţin costisitor şi proceduri simplificate de acordare a brevetelor sau de soluţionare a litigiilor.
„Proprietarul unei invenţii unitare va face solicitarea pentru protecţie o singură dată, nu pentru fiecare stat membru în parte. Iar, în cazul în care se încalcă un brevet european pe teritoriul mai multor state membre, acţiunea se depune la una dintre diviziile curţii unice în materie de brevete, nu în fiecare stat membru separat”, transmite Ministerul Justiţiei.