La început am crezut că e un fake ordinar. Suspiciunea mea a pornit din momentul în care am văzut pe generic The Electronic Intifada. Am verificat apoi şi, din păcate, nu e un fake. E rodul minţii unui personaj semi-sinistru, pe numele său Ofer Rosenbaum, patronul propriei sale firme de comunicare, care nu demult a umplut litoralul Tel Aviv-ului cu panouri uriaşe, de o violenţă greu de privit, în care armata israeliană pare a fi în misiune de pedepsire în Gaza. Majoritatea compatrioţilor nu sunt de acord cu viziunea coşmarescă a acestui individ. Cei care sunt mă înspăimântă.
Am stat mult în cumpănă dacă să dau sau nu video-ul de mai jos. M-am gândit şi dacă nu cumva chipurile copiilor ar trebui blurate. Privindu-i însă, în frumuseţea şi puritatea lor, înţeleg că nu interiorizează grozăvia versurilor pe care au fost puşi să le cânte.
În Gaza, mai ales, şi în Cisiordania, această cultură a urii există şi e inoculată şi întreţinută cu metodă de la vârstele cele mai fragede. Cărţile lor de şcoală sunt manuale de răzbunare.
Cântecul la care mă refer a fost difuzat în urmă cu trei zile de canalul de stat Kan, cu sediul la Ierusalim, apoi – probabil după revolta celor care l-au ascultat – a dispărut. Circulă viral pe reţelele de socializare israeliene şi nu numai, stârnind cele mai diverse reacţii. Dar şi un puternic dezacord, ceea ce îmi dă tikva (speranţă; Imnul Israelului e Hatikva – Speranţa).
Cântecul – însoţit de imagini profund manipulatoare ale ofensivei israeliene în Gaza – e o adaptare a unui şlagăr de Haim Ghouri. Noile şi cumplitele versurile sunt chiar ale acestui Ofer Rosenbaum, în colaborare cu doamna Shulamit Stolero. Iniţial, titlul era un vers, cel mai dur – „Îi vom anihila pe toţi cei din Gaza”. Ulterior, Rosenbaum l-a schimbat în „Copiii generaţiei Victoriei”, argumentând, mândru, că e un cîntec al… prieteniei.
Cât timp se vor găsi astfel de adulţi descreieraţi, de toate părţile, care să alimenteze copiii cu ură, specia umană e în pericol existenţial.
„(…) Într-un an, noi îi vom elimina pe toţi/ Apoi ne vom întoarce să ne arăm câmpurile…”:
Israeli children sing, „We will annihilate everyone” in Gaza.
This video was uploaded and deleted by state broadcaster @kann_news.
Why do they teach their children to hate?pic.twitter.com/9Olz5YSLNP
— Dan Cohen (@dancohen3000) November 19, 2023