Baciu a declarat că situaţia dificilă legată de fonduri este cauzată de absenţa rectificării bugetare. Soluţia pentru a plăti salariaţii a fost fondul de rezervă, a explicat Baciu.
„Este o situaţie de-a dreptul dificilă. În absenţa unei rectificări bugetare, a fost identificat acest mecanism, din fondul de rezervă”, a spus Andrei Baciu.
Salariaţii din sănătate şi-au primit banii din fondul de rezervă, iar fondurile care au rămas au fost distribuite pentru domeniile de asistenţă medicală.
„De exemplu, până la mijlocul lunii noiembire, cu banii de la fondul de rezervă am plătit în integralitate salariile celor din spitale, iar banii rămaşi i-am împărţit, de o manieră egală, către toate domeniile de asistenţă medicală”, a precizat Andrei Baciu.