Prima pagină » Social » Captură importantă. Ţigări în valoare de 1,5 milioane de euro, descoperite la Nădlac II

Captură importantă. Ţigări în valoare de 1,5 milioane de euro, descoperite la Nădlac II

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au descoperit, la intrare în ţară, într-un automarfar condus de un cetăţean român, 1.120 de baxuri de ţigări în valoare de 7.280.000 de lei.
Captură importantă. Ţigări în valoare de 1,5 milioane de euro, descoperite la Nădlac II
Petru Mazilu
27 nov. 2023, 11:00, Social

Poliţia de Frontieră anunţă că la sfârşitul de săptămânii trecute, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – judeţul Arad s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, un cetăţean român, în vârstă de 45 de ani, conducând un ansamblu rutier înmatriculat în România. Conform documentelor însoţitoare ale mărfii, autocamionul circula pe ruta Germania – Republica Moldova, fiind încărcat cu hârtie.

La controlul specific, poliţiştii de frontieră au descoperit, în compartimentul destinat transportului de marfă, cantitatea de 1.120 de baxuri de ţigări, în valoare totală de 7.280.000 de lei (1.456.000 euro).

Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar poliţiştii „efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea produselor accizabile supuse marcării fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita prevăzută de lege, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale ce se impun”.