„Ucraina se va transforma într-o „gaură neagră” care va absorbi din ce în ce mai multe resurse şi oameni”, a declarat joi şeful serviciilor de informaţii externe ruse, Narîşkin, într-o declaraţie scrisă publicată de revista agenţiei sale, Intelligence Operative.
„În cele din urmă, SUA riscă să îşi creeze un ‘al doilea Vietnam’, iar fiecare nouă administraţie americană va trebui să se confrunte cu acest lucru”, a adăugat el.
Avertismentul vine după ce preşedintele american Joe Biden a cerut miercuri Congresului să sprijine în continuare Ucraina cu fonduri. „Nu-l putem lăsa pe Putin să câştige”, a spus Biden.
Biden încearcă să promoveze o finanţare de urgenţă de 61,4 miliarde de dolari pentru Kiev, dar opoziţia împotriva unui ajutor suplimentar pentru Ucraina a crescut în rândul republicanilor din Camera Reprezentanţilor.
Statele Unite au fost angajate în războiul din Vietnam – purtat între Vietnamul de Sud şi SUA, pe de o parte, şi Vietnamul de Nord comunist, susţinut de Uniunea Sovietică şi China, pe de altă parte – timp de aproape două decenii. Conflictul a făcut peste un milion de victime, inclusiv zeci de mii de americani, şi s-a încheiat cu o victorie categorică a forţelor nord-vietnameze.
Potrivit unui sondaj recent, 59% dintre americani susţin în continuare trimiterea de ajutor militar către Ucraina