Prima pagină » Social » De luni, se închide traficul pe un tronson al Drumului Expres Craiova-Piteşti

De luni, se închide traficul pe un tronson al Drumului Expres Craiova-Piteşti

Traficul pe tronsonul cuprins între nodul rutier Slatina şi nodul rutier Valea Mare al drumului expres 12 Craiova-Piteşti se închide de luni pentru lucrări. Se estimează că restricţia va rămâne în vigoare până în 22 decembrie.
De luni, se închide traficul pe un tronson al Drumului Expres Craiova-Piteşti
Cosmin Pirv
10 dec. 2023, 09:27, Social

Centrul Infotrafic anunţă că începând de luni de la ora 7.00 se va închide circulaţia pe DEX 12 Craiova-Piteşti, între Nod Rutier DJ 546 Slatina Sud-Est, km. 50 + 150, şi Nod Rutier DN 65 – Valea Mare Nord-Est, km. 57 + 720.

Traficul va fi deviat pentru toate categoriile de autovehicule astfel: DEX 12 km. 50+150 – DJ 546 – Slatina – str. Drăgăneşti – str. Artileriei – str. Cireaşov – str. Piteşti – DN 65 Valea Mare.

Închiderea circulaţiei este necesară pentru a se putea executa lucrările de racordare a tronsonului 2 cu tronsonul 3 din cadrul drumului expres.

Restricţia va dura până la finalizarea lucrărilor, estimându-se data de 22 decembrie 2023.