Prima pagină » Politic » Avocatul ales de AUR pentru a coordona alegerile europarlamentare de anul viitor

Avocatul ales de AUR pentru a coordona alegerile europarlamentare de anul viitor

Coordonatorul politic al campaniei pentru Parlamentul European din 2024 este avocatul Gheorghe Piperea, candidat pe lista de europarlamentare, a anunţat, joi, liderul formaţiunii, George Simion.
Avocatul ales de AUR pentru a coordona alegerile europarlamentare de anul viitor

„Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat joi, 14 decembrie, în cadrul unei conferinţe de presă, coordonatorul politic al campaniei pentru Parlamentul European din 2024. Acesta este avocatul Gheorghe Piperea, candidat pe lista de europarlamentare”, potrivit unui comunicat de presă.

Lista AUR pentru alegerile europarlamentare de anul viitor va fi deschisă de europarlamentarul Cristian Terheş.

„În vreme ce PSD a anunţat că europarlamentarul Mihai Tudose, un personaj cu un bagaj politic plin de controverse şi probleme, va fi coordonatorul campaniei pentru europarlamentare, AUR a ales să vină cu un avocat, care şi-a câştigat renumele prin apărarea drepturilor şi libertăţilor românilor. De asemenea, în cadrul conferinţei de presă, preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că încă un partid se alătură Alianţei AUR. Este vorba despre Partidul Naţional Conservator Român (PNCR) condus de europarlamentarul Cristian Terheş. Astfel, Alianţa AUR a ajuns la un număr de opt partide politice suveraniste”, se menţionează în finalul comunicatului.