„Este un succes al României şi un moment important atât pentru regiunea noastră, care capătă mai multă relevanţă pe plan internaţional, cât şi pentru relaţiile transatlantice”, spune, vineri dimineaţa, preşedintele PNL şi al Senatului României, Nicolae Ciucă.
Congresul a decis ridicarea nivelului de elaborare a strategiei la nivelul preşedintelui Statelor Unite ale Americii, iar acest lucru reconfirmă angajamentul ferm al partenerului strategic al României pentru securitatea şi stabilitatea regiunii Mării Negre.
„În plus, domeniile de acţiune ale strategiei vor include şi consolidarea securităţii energetice regionale, identificarea de oportunităţi pentru investiţii străine directe din partea SUA, dezvoltarea economică şi creşterea rezilienţei, cu efecte directe în asigurarea prosperităţii ţării noastre şi a regiunii. România, în rolul său de partener strategic pentru SUA şi ca pilon al securităţii din Flancul Estic al NATO, este un susţinător al consolidării angajamentului american la Marea Neagră”, mai spune Ciucă.