Suntem în a treia lună de război şi în Gaza mai există, teoretic, peste 100 de ostateci. Ei par mai preţioşi pentru Hamas – care îşi scoate, în schimbul lor, oamenii din puşcării – decât pentru premierul Netanyahu, Comandantul Suprem. Spun asta gândindu-mă la analizele CNN şi Financial Times (dau cu bună ştiinţă doar cele două surse), din care rezultă că în jur de 45 la sută dintre proiectilele folosite de aviaţia israeliană în Gaza sunt aşa-numitele „dumb bombs”, bombe stupide. Tehnic, o astfel de bombă este una gravitaţională, fără sistem de ghidare, cea mai neindicată în locuri suprapopulate, precum Fâşia Gaza, dat fiind numărul de aşa-numite daune colaterale pe care le produce. Sintagma daune colaterale desemnează oameni, civili, necombataţi.
Nu poţi elibera ostateci – al doilea obiectiv strategic declarat de Netanyahu – ştiind că, dacă nu îi va ucide inamicul, rişti să îi loveşti chiar tu.
La fel ca primul obiectiv strategic – eliminarea Hamas – şi cel al eliberării ostatecilor implică o tactică greu de pătruns. În Gaza mai sunt peste 100 de ostateci – 128, după unele surse, 113 în viaţă, conform altor surse.
După ce amânase, din motive neclare, următoarea rundă de negocieri mediate de Qatar, în sfârşit, vineri, şeful Mossad, David Barnea, s-a întâlnit la Oslo cu premierul Muhammad bin Abdulrahman bin Jassim Al Thani. Înaltul oficial de la Doha urmând să îl întâlnească la Varşovia şi pe şeful CIA, Bill Burns (personaj-cheie în schimbul de ostateci israelieni contra palestinieni aflaţi în închisorile din Israel, ce a avut loc luna trecută).
Comandantul Suprem al Armatei, premierul Netanyahu, şi ministrul său de la Apărare, Yoav Gallant, se opuseseră deplasării şefului Mossad la Doha, considerând – conform relatărilor din presa israeliană – că mediatorii din Qatar n-ar mai avea contact cu conducerea operativă a Hamas. Nu îndrăznesc să mă gândesc că acesta ar fi doar un pretext şi că informaţiile decidenţilor de la Ierusalim despre soarta ostatecilor ar face tardivă încă o pauză umanitară.
E tot mai evident însă că distrugerea Hamas şi salvarea ostatecilor sunt două obiective care se bat cap în cap.