Prima pagină » Justiţie » CSM: În acest an au fost amenajate 50 de spaţii adecvate audierii minorilor, la instanţe

CSM: În acest an au fost amenajate 50 de spaţii adecvate audierii minorilor, la instanţe

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) transmite, vineri, că în acest an au fost amenajate, la nivelul instanţelor, 50 de spaţii adecvate audierii minorilor: „Este esenţial ca derularea procedurilor judiciare în care sunt implicaţi copiii să se desfăşoare în condiţii prietenoase cu aceştia”.
CSM: În acest an au fost amenajate 50 de spaţii adecvate audierii minorilor, la instanţe
Gabriel Pecheanu
22 dec. 2023, 13:57, Social

„Conştient fiind de faptul că promovarea unui sistem de justiţie adaptat minorilor reprezintă un deziderat la nivelul sistemului judiciar din România, precum şi de faptul că este esenţial ca derularea procedurilor judiciare în care sunt implicaţi copiii în materie civilă, administrativă sau penală, să se desfăşoare în condiţii prietenoase cu aceştia, Consiliul Superior al Magistraturii a asigurat, în anul 2023, dezvoltarea la nivelul instanţelor a 50 de spaţii adecvate audierii minorilor”, potrivit unui comunicat de presă.

Camerele de audiere, precizează CSM, sunt dotate cu echipament audio-video care permite tuturor părţilor interesate să asiste în timp real, fără a fi prezente efectiv în încăpere cu minorul, precum şi înregistrarea audio-video a audierii. De asemenea, camerele de audiere beneficiază de mobilier adecvat, pentru crearea unui spaţiu de siguranţă, care să faciliteze derularea audierii.

„Activitatea s-a derulat în cadrul proiectului Formarea profesională şi consolidarea capacităţii la nivelul sistemului judiciar, finanţat în cadrul Mecanismului Financiar Norvegian 2014-2021. (…) Ne exprimăm speranţa că aceasta reprezintă un prim pas spre generarea unei schimbări la nivel sistemic în ceea ce priveşte abordarea copiilor în interacţiunea acestora cu sistemul judiciar, în diverse calităţi. Consiliul Superior al Magistraturii va continua să se implice în acţiuni şi programe care vor contribui la dezvoltarea unei justiţii în interesul copilului, accesibilă, adecvată, rapidă şi diligentă, adaptată nevoilor acestuia”, se menţionează în finalul comunicatului.