Prima pagină » Life-Entertaiment » Actorul Charlie Sheen a fost atacat de o vecină în vila sa din Malibu

Actorul Charlie Sheen a fost atacat de o vecină în vila sa din Malibu

Actorul american Charlie Sheen, vedeta serialului Doi bărbaţi şi jumătate, a fost agresat de o femeie în locuinţa sa din Malibu, a anunţat poliţia din Los Angeles.
Actorul Charlie Sheen a fost atacat de o vecină în vila sa din Malibu
Iulian Moşneagu
23 dec. 2023, 07:54, Social

Atacul a avut loc miercuri, în jurul orei locale 13:00, au precizat autorităţile.

Departamentul şerifului din Los Angeles a confirmat atacul asupra starului din Two and a Half Men (Doi bărbaţi şi jumătate) într-un comunicat pentru BBC.

Poliţia a arestat-o pe Electra Schrock, în vârstă de 47 de ani, pentru agresiune cu o armă mortală şi tulburare a liniştii publice. Electra Schrock este o vecină a actorului, potrivit TMZ.

Paramedicii ar fi fost chemaţi la locuinţa lui Charlie Sheen în urma incidentului, dar acesta nu a fost dus la spital.

Viaţa personală a actorului Charlie Sheen a fost deosebit de turbulentă, marcată de numeroase scandaluri intens mediatizate, provocate de dependenţa de alcool şi de droguri, divorţuri şi violenţă conjugală. De altfel, din cauza acestor scandaluri, Charlie Sheen a fost concediat, în 2011, din distribuţia serialului „Doi bărbaţi şi jumătate”.

În 2010, Charlie Sheen era cel mai bine plătit actor de televiziune din lume, câştigând 1,8 milioane de dolari pentru fiecare episod din serialul de comedie „Doi bărbaţi şi jumătate”, în care a interpretat rolul personajului Charlie Harper, un afemeiat notoriu.