Un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme s-a produs, sâmbătă, în Călimăneşti-Seaca.
„Din verificările preliminare efectuate, s-a stabilit că, în localitatea Seaca, pe DN 7, la km 188 + 950 m, din cauze care urmează să fie stabilite în urma cercetărilor, ar fi avut loc o coliziune între 3 autoturisme, în urma căreia unul dintre autovehicule s-ar fi răsturnat în afara părţii carosabile”, transmite IPJ Vâlcea.
Traficul este blocat pe sensul Călimaneşti-Vâlcea.
La faţa locului au ajuns cu o autospecială cu modul de descarcerare şi ambulanţa SMURD, precum şi două ambulanţe SAJ.
Într-un autoturism erau doi adulţi şi un minor, care au suferit atac de panică, iar alt autoturism era o singură persoană, conducatorul auto, cu traumatism toracal, conştient cooperant, care a fost transportat la spital de echipaj SAJ, anunţă ISU Vâlcea.