19:52
Primăria Cluj-Napoca anunţă că un program cu artificii, concerte şi şampanie a fost pregătit în Piaţa Unirii.
Trupa Ad Libitum Voices va cânta de la ora 22.00, urmată de Compact, la ora 23.00.
După focul de artificii, programat la ora 0.00, va concerta trupa Royal Avenue.
Evenimentele vor avea loc în cadrul Târgului de Crăciun. Ajunul Anului Nou, 31 decembrie, va fi ultima seară în care participanţii se mai pot bucura de roata panoramică şi de produsele tradiţionale de la cele 75 căsuţe din Piaţa Unirii.
Primăria anunţă că mijloacele de transport în comun de pe mai multe linii vor circula în noaptea de Revelion în intervalul orar 22.00 – 2.00.