Prima pagină » Social » Explozii în timpul unei importante ceremonii din Iran. Bilanţ provizoriu: 103 morţi / Iranul consideră atacul ca fiind unul terorist

Explozii în timpul unei importante ceremonii din Iran. Bilanţ provizoriu: 103 morţi / Iranul consideră atacul ca fiind unul terorist

Explozii în timpul unei importante ceremonii din Iran. Bilanţ provizoriu: 103 morţi / Iranul consideră atacul ca fiind unul terorist
Maria Sandu
03 ian. 2024, 14:30, Social

UPDATE Creşte bilanţul victimelor

Presa iraniană scrie că sunt 103 morţi şi 211 răniţi. Niciun grup nu a revendicat încă responsabilitatea pentru aceste atacuri.

Ministrul iranian de Interne spune că exploziile din provincia Kerman sunt „un nou complot la care forţele noastre vor răspunde cât mai curând posibil şi decisiv”.

UPDATE „Exploziile au fost provocate de atacuri teroriste”, a declarat un oficial local din provincia Kerman, citat de presa de stat. Babak Yektaparast, un purtător de cuvânt al serviciilor de urgenţă din Iran, a declarat ulterior că 73 de persoane au fost ucise şi 170 rănite.

„Echipele noastre de intervenţie rapidă evacuează răniţii… Dar există valuri de mulţimi care blochează drumurile”, a declarat Reza Fallah, şeful Semilunii Roşii din provincia Kerman, la televiziunea de stat.

UPDATE Două dispozitive explozive au fost plantate în saci lângă cimitirul din Kermanul iranian, unde avea loc celebrarea lui Soleimani, şi au fost detonate de la distanţă, scrie presa iraniană.

UPDATE Numărul morţilor este de 53 de persoane, potrivit unui bilanţ preliminar. Iranul consideră atacul ca fiind unul terorist. 

O explozie a avut loc în apropierea drumului care duce la mormântul generalului-maior Qassem Soleimani din provincia iraniană Kerman.

Miercuri au loc manifestaţii în Iran care să-l glorifice pe Soleimani, la patru ani după asasinarea lui de către SUA.

Explozia a avut loc în timpul unei slujbe de pomenire, potrivit Reuters. Iniţial, şeful de urgenţă din Kerman a anunţat că 15 persoane au fost rănite în urma exploziei, pe drumul care duce la Golzar Shahada. Ulterior, alte informaţii au dus numărul victimelor la 50