Fântâni de rocă topită şi fum au ieşit din fisurile din sol pe o zonă largă care se întinde până în oraşul Grindavik, unde cel puţin o casă a luat foc, se arată în imagini video în direct publicate de cotidianul Morgunbladid.
„Nicio viaţă de om nu este în pericol, deşi infrastructura ar putea fi ameninţată”, a declarat preşedintele Islandei, Gudni Johannesson, pe X, adăugând că nu au existat întreruperi ale zborurilor.
Erupţia a început duminică dimineaţa la nord de oraş, care cu doar câteva ore înainte fusese evacuat pentru a doua oară din noiembrie, de teamă că o erupţie este iminentă, pe fondul unei avalanşe de activitate seismică, au precizat autorităţile.
Autorităţile au construit bariere de pământ şi rocă în ultimele săptămâni pentru a încerca să împiedice lava să ajungă la Grindavik, la aproximativ 40 km sud-vest de capitala Reykjavik, dar ultima erupţie a pătruns în apărarea oraşului.
Staţiunea balneară geotermală Blue Lagoon, aflată în apropiere, a fost închisă duminică, a anunţat aceasta pe site-ul său.
A fost a doua erupţie vulcanică în peninsula Reykjanes din sud-vestul Islandei în mai puţin de o lună şi a cincea izbucnire din 2021 încoace.