Incendiul s-a produs în noaptea de luni spre marţi şi a fost anunţat la 112. Pompierii au fost anunţaţi că există mult fum într-un bloc cu patru etaje şi mansardă situat pe strada Fructelor din Timişoara.
La faţa locului au fost trimise o autospecială de primă intervenţie si comandă, o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o autoscară mecanică şi două echipaje SMURD. Pompierii au constatat că fumul provenea dintr-un apartament de la primul etaj al clădirii şi au evacuat zeci de persoane.
„La sosirea echipajelor la locul evenimentului s-a constatat că incendiul a izbucnit într-un apartament situat la etajul 1 (bloc 4 etaje + mansardă) şi s-a manifestat pe o suprafaţă de aproximativ 10 mp, iar casa scării era inundată cu fum. 14 adulţi s-au autoevacuat, iar alte 61 persoane (dintre care şi un minor) au fost evacuate de pompieri”, a transmis ISU Timiş.
Un bărbat care locuia în apartamentul care a luat foc a fost transportat la spital, în stare inconştientă.
Cauza probabilă a producerii incendiului a fost stabilită ca fiind fumatul în timpul somnului, au precizat pompierii.