Numită Mimas, ea a fost descoperită de astronomul britanico-german William Herschel în 1789 şi s-a presupus că este o minge de gheaţă şi rocă îngheţată. Ulterior însă, câţiva experţi francezi au concluzionat faptul că temperatura de pe fundul oceanului, situat la 32 de km sub suprafaţa sa, ar fi suficient de caldă pentru a susţine o formă de viaţă.
Cercetarea, publicată în revista Nature, punctează faptul că lunile lui Saturn şi Jupiter au fost considerate de mult timp ţinte în căutarea vieţii, Agenţia Spaţială Europeană lansând recent misiunea Juice, care caută semne de viaţă extraterestră pe lunile joviane Europa, Ganymede şi Callisto.
Totodată, în urma cercetărilor mai amănunţite, s-a descoperit că, pentru fiecare orbită, Mimas cade treptat înapoi în poziţia sa orbitală, creând o spirală în sens invers acelor de ceasornic, ceea ce ar putea avea loc doar dacă o parte din energia sa orbitală ar fi fost drenată de mişcarea unui ocean intern. ,,În fizică, energia trebuie să fie conservată”, a declarat pentru The Telegraph primul autor, Dr. Valery Lainey, de la Observatoire de Paris, în Franţa.
După descoperirea Mimas, experţii sunt de părere că există posibilitatea ca mai mulţi sateliţi din sistemul solar să aibă condiţiile necesare pentru a găzdui viaţa. O serie de luni îngheţate de dimensiuni medii care orbitează în jurul lui Uranus, care a fost selectată ca ţintă de maximă prioritate pentru Nasa, ar putea, de asemenea, să deţină oceane similare.
,,Mimas este un corp mic a cărui cea mai distinctivă trăsătură este un crater atât de mare încât îi conferă lunii aspectul staţiei spaţiale Death Star din franciza Star Wars”, a punctat Matija Cuk, de la Institutul pentru căutarea inteligenţei extraterestre, din California.