Craiova a marcat golurile în prima repriză din două penalty-uri, unul în minutul 9, prin Houri, iar al doilea în minutul 45, prin Căpăţână.
În partea a doua a meciului U Cluj a părut mai bine aşezată în teren, iar roadele s-au văzut, reuşind să egaleze.
Pentru clujeni au înscris Gheorghe, în minutul 46, şi Nistor, din penalty, în minutul 64.
În urma acestui rezultat CS Universitatea Craiova e pe locul 4 în clasamentul Superligii, cu 38 de puncte, însă poate fi depăşită de Farul Constanţa, care are 37 de puncte şi o va întâlni în această etapă, luni, acasă, pe Dinamo.
U Cluj e pe poziţia a opta, cu 33 de puncte, şi ar putea fi depăşită în clasament de Petrolul, dacă gruparea ploieşteană va învinge, duminică, în deplasarea de la Hermannstadt.