Prima pagină » Politic » Viktor Orban a anunţat când ar putea Ungaria să ratificie aderarea Suediei la NATO

Viktor Orban a anunţat când ar putea Ungaria să ratificie aderarea Suediei la NATO

Parlamentul Ungariei va fi pregătit să ratifice aderarea Suediei la NATO atunci când se va reuni pentru sesiunea de primăvară, care începe la sfârşitul acestei luni, a declarat sâmbătă premierul Viktor Orbán.
Viktor Orban a anunţat când ar putea Ungaria să ratificie aderarea Suediei la NATO

„Este o veste bună că disputa noastră cu Suedia va fi rezolvată în curând”, a declarat Orbán în discursul său anual despre starea naţiunii. „Mergem în direcţia în care, la începutul sesiunii de primăvară a parlamentului, putem ratifica aderarea Suediei la NATO”.

Parlamentul de la Budapesta este aşteptat să se reunească din nou pe 26 februarie, potrivit Politico.

Orbán a mai spus că el şi premierul Suediei, Ulf Kristersson, au luat măsuri pentru a „reconstrui încrederea” între cele două ţări, fără a preciza care sunt aceste măsuri.

Într-o schimbare istorică de politică provocată de invazia Rusiei în Ucraina, Suedia a solicitat aderarea la NATO în mai 2022. Ungaria este singura ţară NATO care nu a semnat încă cererea Suediei, un proces care necesită sprijinul tuturor membrilor NATO. Acest lucru a deteriorat relaţiile Ungariei cu Statele Unite.

Votul din Parlament ar trebui să fie o simplă formalitate dacă Orbán susţine candidatura Suediei la NATO, deoarece partidul de guvernământ al premierului, Fidesz, deţine o majoritate confortabilă.