Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a postat pe Facebook un mesaj cu ocazia Zilei Naţionale Constantin Brâncuşi şi a împlinirii a 148 de ani de la naşterea marelui sculptor.
„Împreună cu iubitorii de artă din toată lumea, românii şi instituţiile culturale româneşti îl rememorează şi îl admiră pe cel care a exprimat în forme moderne şi remarcabile aspiraţia umană spre perfecţiune, spre veşnicie şi infinit”, susţine Raluca Turcan.
Ea crede că una dintre cele mai valoroase celebrări ale personalităţii lui Brâncuşi este efortul României, prin Ministerul Culturii, de a pregăti un dosar foarte bun pentru înscrierea operei sculptorului român în Patrimoniul Mondial UNESCO.
„Ne-am bucurat că ICOMOS (Consiliul Internaţional al Monumentelor şi Siturilor) a reluat în 2023 evaluarea dosarului de nominalizare pentru