Potrivit unui mesaj postat pe Facebook de Maia Sandu, o societate incluzivă înseamnă o societate care valorifică diversitatea culturală, protejează tradiţiile comunităţilor şi încurajează cetăţenii să vorbească şi păstreze limba maternă.
„Limba în care ne naştem, limba maternă, reprezintă bogăţia fiecărei familii – în ea ne trăim cele mai profunde emoţii. Limba română în Moldova reprezintă puntea de dialog între toate comunităţile”, a scris preşedintele Republicii Moldova pe reţeaua de socializare.
Ea arată că, doar anul trecut, peste 6.500 de adulţi au beneficiat de cursuri gratuite în cadrul Programului naţional de studiere a limbii române, lansat de Guvernul de la Chişinău.
„Moldova europeană înseamnă o ţară în care toţi cetăţenii se simt liberi să-şi manifeste identitatea culturală, să-şi vorbească limba maternă şi să contribuie la patrimoniul nostru comun”, adaugă şeful statului.