„Trebuie să luăm în considerare noi acţiuni pentru a sprijini Ucraina. Acestea trebuie să răspundă unor nevoi foarte specifice, mă gândesc în special la deminare, la apărarea cibernetică, la producţia de arme la faţa locului, pe teritoriul ucrainean”, a declarat marţi Stephane Sejourne, scrie Reuters.
„Unele dintre acţiuni ar putea necesita o prezenţă pe teritoriul ucrainean, însă fără a trece pragul luptelor. Nimic nu trebuie exclus. Aceasta a fost şi este şi astăzi poziţia preşedintelui republicii”, a spus Sejourne.
Luni, Macron nu a exclus ca unele ţări europene să trimită trupe în Ucraina, dar a arătat că nu există un consens în această privinţă.
Diplomaţii francezi au declarat că ideea lui Macron este de a alimenta dezbaterea pe această temă, dar nu există planuri concrete în acest sens. Acest lucru a provocat o serie de răspunsuri din partea aliaţilor din NATO, care au arătat că nu au intenţia de a trimite trupe în Ucraina.