„O să avem mâine (marţi – n.r.) o foarte lungă discuţie pe buget, pe amendamentele partidelor şi eu sunt foarte optimist că miercuri o să avem avea bugetul, pentru că nu ne putem juca cu servicii publice, cu salarii, cu funcţionarea activităţii. Eu sunt deschis să avem discuţia pe amendamentele pe care o să le avem în sfârşit mâine dimineaţă şi cred că suntem oameni responsabili”, spune Nicuşor Dan.
El afirmă că va discuta „cu toată lumea, pentru că asta înseamnă politica”.
„Binenţeles că am şi eu ideile mele dar trebuie să ai o majoritate, tot timpul, ca să treci nişte proiecte. O să discutăm şi binenţeles că suntem într-o perioadă preelectorală, propice pentru declaraţii politic, toată lumea e legitim să le facă. Singura chestiune care este importantă în această perioadă este ca noi să avem buget înainte de data de 8 martie, când trebuie să vină sutele de milioane din impozitele bucureştenilor, care vin prin Ministerul Finanţelor”, încheie Nicuşor Dan.
La precedenta şedinţă a CGMB, care a avut loc vineri, bugetul Capitalei pentru 2024 a fost respins. Consilierii PSD au lipsit, iar cei PNL au fost votat împotrivă.