„Urmare a informaţiilor apărute în spaţiul public privind suspiciunea producerii unor fapte reprobabile în incinta unei unităţi de învăţământ din Municipiul Bucureşti, un reprezentant al Ministerului Educaţiei s-a deplasat în cursul dimineţii de astăzi, 4 martie, în şcoala în cauză, împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti. Cazul este preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti. În acelaşi timp, în limitele sale de atribuţii, o echipă a Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti verifică atât modul în care conducerea unităţii de învăţământ a gestionat acest caz, cât şi măsurile dispuse de aceasta, conform competenţelor ce îi revin, în vederea soluţionării aspectelor semnalate”, a informat Ministerul Educaţiei.
„Violenţa, agresiunile şi comportamentele abuzive sunt incompatibile cu un mediu şcolar sănătos şi sigur. Am solicitat Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti să transmită Ministerului Educaţiei concluziile cercetării. În aceeaşi măsură, reiterez obligaţia şcolilor de a întreprinde demersurile prevăzute în Procedura privind gestionarea cazurilor de violenţă, care stabileşte foarte clar paşii de urmat în cazul agresiunilor de orice tip, indiferent dacă sunt semnalate de elevi, cadre didactice sau părinţi”, a declarat Ministrul Educaţiei, Ligia Deca.
Mai mulţi părinţi s-au adunat în faţa unei şcoli din Capitală, după ce în spaţiul public au apărut informaţii că un elev din clasele primare a fost violat de două ori în toaletă, de către colegi mai mari. Băieţelul violat are acum 10 ani, iar la prima agresiune ar fi avut doar 8 ani. Ministerul Educaţiei nu ar fi fost sesizat în niciunul din cele două situaţii.