Federaţia Internaţională de Tenis (ITF) a declarat că jucătorii din cele două ţări pot participa la Jocurile de la Paris ca neutri, fără steaguri, embleme sau imnuri.
Ruşilor şi bieloruşilor le-a fost interzis să concureze la nivel internaţional după invazia Rusiei în Ucraina în 2022, pentru care Belarus a fost folosit ca teren de desfăşurare.
Cu toate acestea, în luna martie a anului trecut, CIO a emis un set de recomandări pentru federaţiile sportive internaţionale pentru a permite concurenţilor din aceste ţări să revină.
Înaintea meciului de debut de la Indian Wells, de vineri, rusul Medvedev a declarat că aşteaptă cu nerăbdare să participe la Jocurile Olimpice, după o experienţă pozitivă la Tokyo, în urmă cu trei ani, când a ajuns până în sferturile de finală ale competiţiei de simplu.
„Dacă voi putea, voi fi acolo. Voi juca la simplu şi la dublu”, a declarat Medvedev reporterilor, citat de Reuters.
„Când am fost la Tokyo a fost o experienţă extraordinară. A fost, probabil, una dintre cele mai mari amintiri din viaţa mea sportivă, ceea ce m-a surprins, pentru că în tenis avem tendinţa de a crede că Grand Slamurile sunt mai importante.”
„În legătură cu steagul neutru, voi respecta regulile. Dacă este sub un steag neutru, voi juca sub un steag neutru şi voi încerca să concurez acolo, să arăt un tenis bun şi să încerc să câştig, cu siguranţă.”
Jucătorii ruşi şi bieloruşi concurează deja în turneele ATP şi WTA ca neutri.
Evenimentul olimpic de tenis va începe pe 27 iulie.