19:10
Potrivit ISU Alba, echipa pirotehnică a ajuns la faţa locului, la clădirea Liceului Tehnologic din Jidvei, unde a fost găsit de către muncitori un proiectil.
Aici a fost identificată o bombă de aruncător de calibru 50 mm care nu prezintă focos, neexistând pericolul ca aceasta să explodeze.
Echipa pirotehnică a preluat bomba respectivă pentru distrugerea ei ulterioară.
131 de elevi, 21 de cadre didactice, personalul auxiliar şi muncitorii care lucrau în zonă au fost evacuaţi, joi, după ce a fost găsit un proiectil într-o clădire a Liceului Tehnologic din Jidvei, judeţul Alba.