Prima pagină » Economic » Ministrul Cercetării anunţă că de miercuri se reia activitatea la Poşta Română

Ministrul Cercetării anunţă că de miercuri se reia activitatea la Poşta Română

Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Gruia-Ivan, a anunţat că, în urma negocierilor, s-a ajuns la o formă finală a contractului colectiv de muncă la Poşta Română şi că activitatea va fi reluată de miercuri.
Ministrul Cercetării anunţă că de miercuri se reia activitatea la Poşta Română
Cosmin Pirv
02 apr. 2024, 21:04, Economic

„După zeci de ore de negocieri s-a ajuns la o formă finală a Contractului colectiv de muncă dintre sindicatul reprezentantiv şi Compania Naţională Poşta Română, un contract colectiv de muncă care trebuia să fie semnat acum 114 zile”, a spus marţi seara Bogdan Gruia-Ivan.

Potrivit acestuia, acesta prevede creşteri salariale în două tranşe pentru angajaţi.

„Am stabilit clar care sunt drepturile nediscrimatorii ale fiecărui angajat al CN Poşta Română, iar mai mult s-a stabilit în comun acord o creştere salarială care se apropie oarecum de ceea ce a solicitat sindicatul, într-o medie cuprinsă între 350 şi 370 de lei net, în două tranşe”, a adăugat ministrul.

Conform acestuia, contractul colectiv de muncă va fi înregistrat miercuri la ITM, moment în care conflictul se consideră închis „şi se va relua activitatea la Poşta Română”.

„În calitatea de reprezentant al acţionarului majoritar, în speţă Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării am un interes foarte clar şi specific ca cei 21.500 de angajaţi ai Poştei Române să şite că au predictibilitate atunci când vorbim despre salariile lor, iar în acelaşi timp oamenii de acasă, pensionarii, persoanele care aşteaptă diverse prestaţii, să aibă garanţia că o să le primească la timp”, a mai spus ministrul.

Angajaţii Poştei au fost luni în grevă generală.