„În cursul serii de ieri, 02.04.2024, ISU Timiş a fost informat de către dispeceratul SAJ Timiş cu privire la faptul că există o simptomatologie comună la unui număr de 15 elevi, care au fost internaţi la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Louis Ţurcanu” Timişoara, iar 3, la Clinicile Noi şi 3 adulţi la Spitalul Judeţean”, au precizat reprezentanţii ISJ Timiş, pentru MEDIAFAX.
La solicitarea părinţilor, unul dintre elevii internaţi la Spitalul pentru Copii a fost externat.
ISJ Timiş arată că lucrurile sunt în dinamică şi că toate autorităţile sunt implicate în gestionarea situaţiei.
ISU Timiş a dispus deplasarea unui echipaj CRBN, în cursul nopţii, la sediul unităţii de învăţământ, în scopul identificării unei posibile surse a acestor îmbolnăviri.
„Conducerea unităţii de învăţământ nu cunoaşte şi nu poate identifica, în acest moment, sursa acestei simptomatologii, cu atât mai mult cu cât unitatea de învăţământ nu dispune de cantină, nu este racordată la gaze naturale şi nu dispus efectuarea unor lucrări de dezinfecţie, deratizare/dezinsecţie”, mai arată ISJ Timiş.