Prima pagină » Social » Criminala fetei din Saturn şi-a aflat sentinţa: 15 ani şi 3 luni de închisoare

Criminala fetei din Saturn şi-a aflat sentinţa: 15 ani şi 3 luni de închisoare

Criminala fetei din Saturn care a omorât-o, ascuns-o în geamantan şi apoi a lăsat-o sub o bancă într-un parc din Mangalia, a fost condamnată la 15 ani şi 3 luni de închisoare şi 75.000 euro daune morale.
Criminala fetei din Saturn şi-a aflat sentinţa: 15 ani şi 3 luni de închisoare
Andreea Tobias
10 apr. 2024, 16:19, Social

Declaraţia aparţine avocatului Adrian Cuculis.

„În principal, din câte observ, instanţa s-a orientat către minim de pedeapsă şi nu către un maxim de pedeapsă, iar în funcţie de dorinţele familiei urmează să depunem apel sau, din contră, să rămânem la soluţia aceasta”, spune acesta.

Crima a avut loc în vara anului trecut. Fata de 18 ani ar fi lovit victima, tot de 18 ani, cu sălbăticie, după care a ucis-o cu un cuţit. Corpul tinerei a fost introdus într-un geamantan şi lăsat sub o bancă.