Filmul biografic îl are ca protagonist pe Sebastian Stan în rolul lui Donald Trump şi explorează cariera acestuia ca aspirant la statutul de magnat al imobiliarelor în New York-ul anilor ’70 şi ’80. Filmul analizează începutul unei dinastii americane şi abordează teme precum puterea, corupţia şi înşelăciunea.
Filmul aprofundează relaţia dintre Trump şi Roy Cohn, procurorul newyorkez celebru pentru că a lucrat cu senatorul Joseph McCarthy în timpul celei de-a doua „spaime roşii”, relatează The Hollywood Reporter.
FOTO: Sebastian Stan în rolul lui Donald Trump
„The Apprentice este o scufundare în adâncurile imperiului american. Acesta prezintă ascensiunea la putere a tânărului Donald Trump prin intermediul unei înţelegeri faustiene cu influentul avocat de dreapta şi aranjor politic Roy Cohn”, transmit producătorii filmului.
Jeremy Strong, starul din Succession, apare alături de Stan în rolul lui Roy Cohn. Maria Bakalova o interpretează pe Ivana Trump. Martin Donovan este tatăl lui Donald, Fred Trump.