Ministrul Sănătăţii a vorbit despre un proiect care vizează oprirea direcţionării pacienţilor către sistemul privat.
„Noi lucrăm la o strategie care să limiteze acest lucru, nu ştiu dacă o să putem să o eliminăm, o să încercăm să facem lucrurile astea aplicat şi într-un mod care responsabilizează medicii, cred că ar trebuie făcută o declaraţie pe prorpria răspundere a medicilor care lucrează în instituţiile publice privind acest aspect, că nu direcţionează pacienţi”, a spus Alexandru Rafila.
Acesta a precizat că trebuie stabilite şi nişte sancţiuni care să poată să fie aplicabile.
„O să o introducem curând în criteriile de performanţă ale managerilor, este vorba de modul în care este respectat programul de lucru în spitalele publice, pentru că un medic care lucrează într-un spital public trebuie să desfăşoare o activitate de cel puţin şase ore, iar completarea până la şapte ore o face printr-o gardă sau prin două gărzi, depinde de unitatea sanitară, aşa că noi lucrăm la acest lucru”, a adăugat ministrul.