Prima pagină » Sănătate » Fost model la un pas de moarte, după ce a încercat să se vindece de cancer cu suc

Fost model la un pas de moarte, după ce a încercat să se vindece de cancer cu suc

Irena Stoynova avertizează acum bolnavii să nu renunţe la medicina tradiţională.
Fost model la un pas de moarte, după ce a încercat să se vindece de cancer cu suc
Andreea Tobias
20 apr. 2024, 10:09, Social

Irena Stoynova din Crondall, Hampshire, a fost diagnosticată cu limfom non-Hodgkin în 2021 şi i s-a recomandat chimioterapie. Cu toate acestea, ea a respins sfatul medicilor şi a încercat să-şi vindece cancerul cu o dietă cu suc timp de doi ani şi jumătate, menţionează Sky News.

Stoynova a cheltuit 2.000 de lire sterline pentru storcătoare şi petrecea până la trei ore pe zi pregătind mese lichide pentru ziua următoare.

În timp, a devenit o „fanatică” a diferitelor diete şi terapii holistice pe care le-a urmat.

Dieta a epuizat-o, nu mai dormea şi avea halucinaţii. Stoynova a sfârşit prin a fi spitalizată cu lichid la plămâni şi a fost la un pas de moarte.

Doar după ce medicii i-au spus că probabil va muri fără tratament, ea a acceptat în cele din urmă chimioterapia.

Acum este în remisie, dar avertizează alţii să nu facă greşeala ei.