„De astăzi, ne concentrăm pe Planul pentru Bucureşti şi pe modul în care putem îmbunătăţi viaţa în Capitală. Candidatul nostru este Sebastian Burduja, preşedintele organizaţiei PNL Bucureşti, un om politic al noii generaţii, capabil, care cunoaşte foarte bine Bucureştiul şi problemele sale, are experienţă în funcţii executive înalte şi va fi cea mai bună alternativă la actualul primar”, a scris, marţi, pe Facebook, liderul PNL.
„În ultima lună am muncit pentru un proiect matur de administrare a capitalei. Împreună cu echipa mea de zi cu zi. Am vrut să îmi pun la dispoziţia oamenilor calităţile manageriale pe care le am. Am crezut că este posibil să mă implic din exteriorul politicii şi să încerc să schimb lucrurile. Am fost supus unor atacuri care au ca miză multiplele probleme nerezolvate ale sistemului medical, din care fac şi eu parte”, a scris, marţi, pe Facebook, Cătălin Cîrstoiu.
„Mulţumesc pentru încredere! Împreună vom lupta pentru dreptul bucureştenilor la o viaţă mai bună, într-un oraş civilizat. Voi redeschide toate şantierele blocate şi voi reda curăţenia şi frumuseţea Capitalei. Vom avea, din nou, cele mai mari investiţii în şcoli, transport, protecţia mediului, infrastructură, termoficare, spitale, instituţii de cultură”, a fost mesajul Gabrielei Firea.
Candidatura a fost anunţată de preşedintele PSD, Marcel Ciolacu.
„De astăzi, dansul în doi s-a terminat! De astăzi, bucureştenii chiar au ce alege! Succes, Gabi!”, a transmis, pe Facebook, liderul social-democrat.
„Cert, nu este un mare succes, prefer să nu comentez decizia coaliţiei. Nu am fost în contact, am aflat rezultatele, important este ca această soluţie pe candidaţi separaţi pe Bucureşti să nu ducă la lupte electorale în coaliţie. (…) Cred că există capacitatea de a separa alegerile locale de guvernare”, a declarat Klaus Iohannis, în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc la Seul, în Coreea de Sud, cu ocazia unei vizite oficiale.
Mazilirea doctorului Cîrstoiu este blat politic prin care PSD şi PNL îl susţin pe Nicuşor Dan, afirmă Cristian Popescu Piedone, în timp ce Nicuşor Dan reacţionează ironic: „Decizie grea pentru mafia imobiliară. Campania cui să o finanţeze?”.
„A început marea prăbuşire a partidului unic. A căzut prima piesă şi ea va produce efecte exact ca într-un joc de domino. PSD şi PNL au organizat un proces electoral caracteristic regimurilor dictatoriale. Au comasat alegerile într-un total dispreţ faţă de democraţie. Fără transparenţă, fără dezbatere, folosind practici totalitare împotriva opoziţiei. (…) A fost suficient ca un singur candidat să spună:
Sursele susţin că decizia a fost luată în noaptea de luni spre marţi. Medicul Cîrstoiu nu va mai fi candidatul PNL-PSD şi în plus cele două partide vor avea candidaţii proprii.
Coaliţia a decis să meargă cu candidaturi separate, respectiv Gabriela Firea – PSD şi Sebastian Burduja – PNL, pentru a maximiza electoratele celor două partide, anunţă sursele.
Cei doi candidaţi nu se vor ataca în campanie, ci vor avea o campanie constructivă, centrată pe soluţii pentru Bucureşti, au adăugat acestea..
Candidaţii pe sectoare rămân comuni, la fel şi listele de consilii locale. Este o situaţie similară cu deciziile luate pentru Bacău si Braşov, au precizat sursele.