Prima pagină » Politic » 8 mai, Ziua Victoriei în Europa, dar nu şi în România. Pentru a nu celebra odată cu Rusia, unele unităţi militare au programat evenimentul vineri, 10 mai. Un proiect de lege pentru schimbarea datei a trecut de Senat în 2020 şi de atunci este blocat în Camera Deputaţilor

8 mai, Ziua Victoriei în Europa, dar nu şi în România. Pentru a nu celebra odată cu Rusia, unele unităţi militare au programat evenimentul vineri, 10 mai. Un proiect de lege pentru schimbarea datei a trecut de Senat în 2020 şi de atunci este blocat în Camera Deputaţilor

Fiindcă nu ştiu când să serbeze Ziua Victoriei, pe 8 mai, odată cu aliaţii occidentali dislocaţi în România, sau pe 9 mai, odată cu Rusia, militarii români s-au adaptat şi unele unităţi militare serbează momentul încheierii războiului vineri, pe 10 mai.
8 mai, Ziua Victoriei în Europa, dar nu şi în România. Pentru a nu celebra odată cu Rusia, unele unităţi militare au programat evenimentul vineri, 10 mai. Un proiect de lege pentru schimbarea datei a trecut de Senat în 2020 şi de atunci este blocat în Camera Deputaţilor
Florin Jipa
08 mai 2024, 11:51, Politic

Anul trecut, premierul de atunci, Nicolae Ciucă, declara că va lua toate măsurile ca în 2024 să serbăm şi noi Ziua Victoriei pe 8 mai. Pentru a reda adevărata simbolistică a capitulării Germaniei naziste, voi iniţia demersurile de recunoaştere a zilei de 8 Mai ca dată oficială a celebrării şi în România, alături de partenerii noştri trans-atlantici”, a transmis atunci Nicolae Ciucă.

Anul acesta, Ciucă a postat pe o reţea de socializare că „revenirea României în lumea liberă impune celebrarea acestei importante zile alături de partenerii euro-atlantici, pe 8 mai.” Dar se pare că politicienii români nu au făcut nimic pentru a schimba acest lucru.

Un proiect de lege pentru schimbarea datei Zilei Victoriei din 9 mai în 8 mai a trecut de Senat în 2020 şi de atunci este blocat la Camera Deputaţilor.

De la Guvern, am primit următorul mesaj: „În ceea ce priveşte proiectul de lege referitor la consacrarea datei de 8 mai ca „Ziua Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial”, acesta se află în dezbaterea Camerei Deputaţilor şi nu a fost încă supus votului. În România, în prezent, Ziua Victoriei este sărbătorită pe data de 9 mai, conform legislaţiei în vigoare. Orice modificare a acestei date va fi anunţată oficial în momentul în care proiectul de lege va fi adoptat.

Tocmai din această cauză, este o mare confuzie în acest moment în cadrul unităţilor militare privind sărbătorirea Zilei Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial.

De exemplu, la Tîrgu Mureş, ceremonia pentru a marca Ziua Europei, Ziua Independenţei de Stat a României şi Ziua Victoriei Naţiunilor Unite va avea loc vineri, 10 mai, începând cu ora 11:00, la Cimitirul Eroilor, conform msnews.ro.