Potrivit Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor, 25.000 de cazuri au fost înregistrate în ţările Uniunii Europene şi ale Spaţiului Economic European în 2023.
Situaţia s-a înrăutăţit în primele luni ale anului 2024: între ianuarie şi martie s-au înregistrat 32.000 de cazuri.
Între ianuarie 2023 şi aprilie 2024 au fost înregistrate şi 19 decese, dintre care 11 la copii sub 1 an.
„Creşterea numărului de cazuri în Europa arată că trebuie să fim vigilenţi. Este o boală gravă, mai ales la sugari. Avem vaccinuri sigure şi eficiente care o pot preveni. Vaccinarea este cheia pentru a salva vieţi şi pentru a preveni răspândirea bolii”, a declarat comisarul european pentru sănătate, Stella Kyriakides, într-un comunicat citat de ANSA.
Pertussis este o boală endemică în Europa, ca şi în restul lumii. De obicei, ea este caracterizată cu epidemii care apar la fiecare 3-5 ani, aminteşte ECDC.
În ultimul deceniu, vârful a fost înregistrat în 2016, când s-au înregistrat 41 de cazuri într-un singur an. Cu 32.000 de cazuri în primele trei luni, anul care tocmai a început riscă să doboare acest record.
ECDC reaminteşte că, pe lângă vaccinarea la timp a celor mici, o măsură eficientă de protecţie a copiilor, în special în primele săptămâni de viaţă, este vaccinarea mamei în timpul sarcinii.