„Având în vedere numeroasele întâlniri cu reprezentanţii Guvernului României pentru soluţionarea revendicărilor salariaţilor, faptul că, în continuare, angajaţii din aparatul de lucru al Guvernului sunt disriminaţi din punctul de vedere al salarizării în raport cu alte categorii de angajaţi din sectorul Administraţie Publică, luând în considerare ultima întâlnire desfăşurată azi (luni – n.r.), în cadrul căreia partea guvernamentală a refuzat să corecteze această nedreptate, angajaţii au declanşat şi participă la un protest spontan”, transmite preşedintele Sindicatului din Aparatul de Lucru al Guvernului, Bogdan Şchiop.
Prostestul a început la ora 16.00.
Unul dintre protestatari avea o pancartă pe care scrie „Noi nu avem salarii nesimţite”.