UPDATE 15:15 La DNA este audiat şi Dan Tocaci, om de afaceri.
UPDATE 14:55 Avocatul Doru Trăilă s-a întors de ceva vreme la DNA.
UPDATE. Avocatul Doru Trăilă, un apropiat al lui Dumitru Dumbravă, a părăsit sediul DNA după audieri.
/////////////////////////
Generalul în rezervă Dumitru Dumbravă, fostul şef al Departamentului Juridic al SRI şi avocatul Doru Trăilă sunt audiaţi la DNA într-un dosar de corupţie.
La DNA ajunge astăzi şi generalul în rezervă Florian Coldea, fostul prim adjunct şi director interimar al SRI, în perioada Traian Băsescu.
Cei 3 ar fi vizaţi într-o speţă ce ţine de „rezolvarea dosarelor în Justiţie”.
Omul de afaceri Cătălin Hideg a depus, în urmă cu ceva timp, o plângere la DNA care îi vizează pe cei trei.
Hideg a susţinut şi public, în studiouri de televiziune, că i-au fost ceruţi 600.000 de euro pentru „optimizarea” dosarului său aflat pe rolul Justiţiei. Omul de afaceri a declarat că din cei 600.000 de euro, ar fi remis 100.000 de euro.
Patron al companiei Sanimed, Cătălin Hideg, a fost condamnat, în februarie 2024, în primă instanţă, de către judecătorii Tribunalului Bucureşti, la 4 ani de închisoare cu executare, într-un dosar al EPPO, condus de Laura Codruţa Koveşi.
Hideg a fost acuzat de folosire de documente false şi spălare de bani, într-un dosar legat de fraudă cu fonduri europene în valoare de 3 milioane de euro.