Prima pagină » Social » Putin a militarizat Rusia de la mic la mare. Elevii se antrenează ca soldaţii: arme în loc de cărţi

Putin a militarizat Rusia de la mic la mare. Elevii se antrenează ca soldaţii: arme în loc de cărţi

Putin a militarizat Rusia de la mic la mare. Elevii se antrenează ca soldaţii: arme în loc de cărţi
Daniel Contescu
25 mai 2024, 06:40, Social

La sfârşitul anului 2022, Ministerul Educaţiei din Rusia a emis un decret prin care a introdus pregătirea militară în programa şcolară, printr-o disciplină numită „Noţiuni de bază pentru siguranţa vieţii”.

Primele cursuri au început în septembrie, iar elevii au pătruns în poligonul de tragere ca într-o sală de curs.

Propaganda a distribuit fotografii şi imagini cu progresele făcute de un grup de adolescenţi din Vladikavkaz, regiune din sudul Rusiei.

Tinerii exersează tragerea la siluete cu pistoale şi cu mitraliere kalaşnikov de parcă s-ar pregăti să meargă în curând pe front.

Şcolarii învaţă şi cum să acorfe primul ajutor pentru cei răniţi în luptă. „Este mai uşor să foloseşti pistolul decât puşca de asalt”, explică David, în vârstă de 14 ani, convins că acest curs îl va ajuta pentru serviciul militar.