Andrei Volosevici, actual primar al Ploieştiului, a pierdut alegerile locale, el candidând pentru un nou mandat din partea PSD, informează Observatorul Prahovean, citând surse.
Potrivit surselor electorale, Andrei Volosevici se situează pe locul al treilea în preferinţele ploieştenilor. Pentru fotoliul de primar, lupta se dă între candidatul independent, Mihai Poliţeanu şi cel al Partidului Naţional Liberal, Bogdan Nica.
Potrivit datelor centralizate în timp real de AEP, prezenţa la vot în judeţul Prahova, la ora 19:00, este de 33,4%.
În competiţia pentru Primăria municipiului Ploieşti s-au înscris oficial 10 candidaţi, opt bărbaţi şi două femei. Pe listele pentru Consiliul Local sunt înscrişi 287 de candidaţi.
1. Nica Bogdan-Cristian (Partidul Naţional Liberal)
2. Săraru Alexandru-Florian (Alianţa pentru Unirea Românilor)
3. Volosevici Andrei-Liviu (Partidul Social Democrat)
4. Enescu Răzvan (Alianţa Dreapta Unită USR – PMP – Forţa Dreptei)
5. Toma-Cochinescu Cristina (Partidul România – Echitate, Comunitate, Onestitate)
6. Beciu Narcis-Cătălin (Partidul Naţional de Centru)
7. Doru Marian (Partidul Patrioţilor)
8. Dolniceanu Simona-Elena (Partidul România în Acţiune)
9. Urzeală Ionuţ-Mihail (Partidul Ecologist Român)
10. Poliţeanu Mihai-Laurenţiu (Candidat independent)
Andrei Volosevici a câştigat alegerile în 2020, din partea PNL, însă a fost suspendat în 2022 din partid, iar în 2023 a anunţat că va candida din partea PSD. Volosevici a obţinut în 2020 57,52% din voturile valabil exprimate, fiind urmat de Ganea Cristian-Mihai (Alianţa pentru Prahova) cu 15,44%, iar pe trei s-a clasat Enescu Răzvan (USR-PLUS) cu 14,17%.
Sunt opt candidaţi la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova. Pe listele pentru Consiliul Judeţean sunt înscrişi 349 de candidaţi.
1. Dumitrescu Iulian (Partidul Naţional Liberal)
2. Axinia Adrian-George (Alianţa pentru Unirea Românilor)
3. Nanu Virgiliu-Daniel (Partidul Social Democrat)
4. Ionescu George (Alianţa Dreapta Unită USR – PMP – Forţa Dreptei)
5. Petrache Adrian (Alianţa Naţional Ţărănistă)
6. Năsulea Gheorghe (Partidul S.O.S. România)
7. Neagu Mihai-Cristian (Alianţa Mişcarea, Noi Ploieştenii – REPER)
8. Muşuroia Gabriel-Mihail (Partidul România în Acţiune)
Iulian Dumitrescu a câştigat alegerile în 2020, din partea Alianţei PNL-USR-PLUS, cu 46,88% din voturile valabil exprimate, pe poziţia a doua s-a clasat Bogdan-Andrei Toader (Alianţa pentru Prahova) cu 35,51%, iar pe trei a fost Nicoleta-Cătălina Bozianu (Partidul Mişcarea Populară) cu 7,76%.
Actualul şef al CJ Prahova, Iulian Dumitrescu, este cercetat de DNA pentru luare de mită şi fals în declaraţii şi are interdicţia să îşi exercite funcţia.
Câmpina: Moldoveanu Ioan-Alin (PNL), Iordache Lorena (AUR), Nistor Irina-Mihaela (PSD), Ioniţă Daniel (Partidul România în Acţiune), Cucu Auraş-Mihăiţă (Partidul S.O.S. România), Mititelu Magdalena (Partidul Naţional de Centru), Raţ Cosmin-Gicu (Partidul Oamenilor Liberi), Ene Bogdan-Constantin (Alianţa Dreapta Unită).
Băicoi: Hurloiu Alexandru (PNL), Radu Constantin (AUR), Stoica Florinel-Irinel (Partidul România în Acţiune), Ilie Cristina-Mihaela (Alianţa Naţional Ţărănistă), Vîţă Cristea Vasile (Alianţa dreapta Unită), Constantin Marius-Ioan (Alianţa Electorală PSD-PUSL), Ştefănică Gabriel-Traian (Partidul S.O.S. România).
Breaza: Novac Bogdan-Cristian (PNL), Ciupală Constantin-Florin (AUR), Richea Gheorghe (Alianţa Dreapta Unită), Bran Alexandra-Lăcrămioara (Alianţa Electorală PSD-PUSL).
Sinaia: Oprea Vlad-Gheorghe (PNL), Arieşan Aurora (PSD), Gioga Florin (Candidat Independent).
Mizil: Paşol Nicolai (AUR), Dinu Mădălin-Laurian (PNL), Negraru Silviu-Călin (PSD), Muşat Cornel-Sorin (Forţa Dreptei), Suditu Valeriu-Doru (PMP), Minculeţ Bogdan-Cristian (Partidul România în Acţiune).
În ziua alegerilor de pe 9 iunie 2024, alegătorii trebuie să aibă la ei actul de identitate, iar operatorii de calculator vor înregistra datele personale ale acestora în Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal (SIMPV).
Prin act de identitate se înţelege orice act de identitate emis de statul roman, valabil în ziua votării:
În judeţul Prahova sunt 624 de secţii de votare, iar numărul total de alegători din judeţ este de 633.431.
De asemenea, în 9 iunie, cetăţenii pot vota la alegerile locale doar în localitatea în care au domiciliul de pe buletin sau la adresa la care au stabilită reşedinţa pe baza vizei de flotant, în ziua votului.