Prima pagină » Economic » Preţurile la cacao au explodat. Producătorii de dulciuri ar putea reduce dimensiunea produselor lor

Preţurile la cacao au explodat. Producătorii de dulciuri ar putea reduce dimensiunea produselor lor

Preţurile la cacao au explodat. Producătorii de dulciuri ar putea reduce dimensiunea produselor lor
Petru Mazilu
16 iun. 2024, 14:58, Economic

Marile companii de dulciuri sunt protejate de fluctuaţiile de preţuri deoarece au contracte pe mai mulţi ani cu producătorii de cacao, potrivit CNBC. Totuşi, mai multe contracte importante expiră în 2025, ceea ce obligă companiile să se gândească la soluţii.

Producătorii mondiali de dulciuri nu vor să scumpească produsele lor deoarece în trecut acest lucru a dus la o scădere a vânzărilor. De aceea, ei analizează mai multe soluţii ingenioase. Una dintre ele presupune reducerea numărului de chipsuri de ciocolată de la 12 la nouă în anumite produse. De asemenea, se caută orice posibil înlocuitor care ar putea fi folosit în reţetele produselor. Alte companii care nu au ciocolata drept produs de bază ar putea să evite cacao, mai ales în cazul produselor noi.

În ultimii ani, preţul pentru cacao a fost de aproximativ 2.500 de dolari pe tonă. Informaţiile despre o recoltă mai slabă decât se aştepta au declanşat îngrijorări cu privire la aprovizionare. Preţul a crescut foarte mult şi a ajuns în aprilie la un record de peste 11.000 de dolari pe tonă.